Tânăr arestat preventiv după ce a violat şi ucis o bătrână imobilizată la pat

Un tânăr de 29 de ani, din Vişeu de Sus, a fost arestat preventiv pentru viol, omor şi furt calificat, victima sa fiind o femeie de 80 de ani ce era imobilizată la pat, a informat luni Tribunalul Maramureş.

“S-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 martie 2018, până la data de 16 aprilie 2018, inclusiv, a inculpatului F.T., în vârstă de 29 de ani, recidivist, domiciliat în Vişeu de Sus, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, omor şi furt calificat”, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, remis Agerpres.

 

Instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în noaptea de 10 spre 11 martie 2018, a pătruns în imobilul victimei, care locuia singură şi era imobilizată la pat de peste 10 ani, a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta prin constrângere şi i-a suprimat viaţa prin asfixiere. Ulterior, inculpatul a părăsit locul faptei, după ce a sustras o sticlă de suc din locuinţa victimei. Victima, o femeie în vârstă de 80 de ani, avea domiciliul în localitatea Vişeu de Sus, se menţionează în comunicat.

Sursa: Agerpres stirileprotv.ro



 
 


Taguri: şi ucis, a violat, preventiv, o bătrână imobilizată, Tânăr, arestat, după ce, la pat
 



Mai multe noutati


352
Loghin and regist
Category
Mai multe
Vezi mai multe categorii... Soroca.in
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova Soroca.in
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Soroca.in
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala Soroca.in
Animale
Totul despre animale