VIDEO Momentul în care un TIR „aterizează“ pe o casă

Un şofer aflat în drum spre locul de muncă a surprins un incident mai puţin obişnuit, şi anume „aterizarea“ unui TIR pe o casă

Elon Musk: Anul viitor vom putea dormi liniștiți la volan, în timpul mersului

Fondatorul Tesla și SpaceX vine cu o nouă promisiune extravagantă, așa cum ne-a obișnuit în ultima vreme. Elon Musk susține că, în maximum doi ani, sistemele autonome din dotarea mașinilor Tesla vor fi atât de avansate, încât șoferii vor putea dormi la volan fără să pățească nimic.

Lamborghini de 300 de mii de Euro abandonat într-un șanţ, după un accident, în Londra

Un Lamborghini de 300 de mii de Euro a fost abandonat într-un șanț, în urma unui accident produs în Marea Britanie. Poliția a aflat ulterior cine e proprietarul. Mașina, care poate atinge 340 de kilometri pe oră, a fost găsită într-un șanț cu noroi, pe o stradă din Londra.

20 de secunde a fost timpul în care acești hoți au reusit să fure un BMW M140i "VIDEO"

Acest furt a avut loc in februarie pe data de 12 în Thrapston, Anglia, cu doi tâlhari pentru a lua un BMW M140i cu recurs la o tehnica care poate hack sistemul auto, așa cum am văzut în alte ocazii, dar cu o diferență: a fost perfectat , astfel încât în ​​20 de secunde au dispărut cu mașina.

Mercedes-Benz GLG concept o sa fie lansat in 2020

Mercedes-Benz GLG concept o sa fie lansat in 2020, deocamdata ramanand la stadiul de prototip

Aston Martin Vulcan AMR Pro a primit recent un upgrade

Aston Martin Vulcan AMR Pro – a primit un upgrade de catre divizia de performanta a brandului premium britanic AMR

Și-a dus Mercedesul la service și a uitat camera de filmat deschisă. Ce a descoperit. VIDEO

Un șofer din Canada a avut parte de o surpriză neplăcută atunci când și-a luat mașina de la service.

Soluția pe bază de alcool și nu numai, te poate ajuta să scapi de gheața de pe parbriz!

Suntem in minunatul anotimp al oamenilor de zapada, al datului cu sania, al construitului de cazemate din zapada si… al inzapezirii masinilor. Iarna e plina de surprize, atat placute cat si neplacute, iar orice sofer detesta pur si simplu sa se trezeasca dimineata cu masina inghetata sau ingropata in zapada cazuta peste noapte.

Abia lansat, Aston Martin Vantage ar putea primi și o versiune cu motor V12

Aston Martin ia în calcul dezvoltarea unei versiuni cu motor V12 pentru noul Vantage, dar spune că nicio decizie în acest sens nu a fost luată până acum.

Controverse despre producția lui Ford Mondeo în Europa: americanii neagă că vor importa modelul din China

Ford și-a anunțat furnizorii că nu va mai produce Mondeo la uzina din Valencia, însă a negat speculațiile potrivit cărora clienții europeni vor fi nevoiți să cumpere modelul importat din China.

BMW va construi un centru de testare pentru mașini electrice și autonome: proiectul va fi dezvoltat în Cehia după 2020

BMW a anunțat că va investi circa 100 de milioane de euro pentru construcția unui centru unde va testa mașini electrice și autonome. Proiectul va fi dezvoltat în Cehia, undeva după anul 2020.

Alpine A110 a intrat pe linia de producție: sportiva de 252 CP este asamblată în cadrul uzinei din Dieppe

Alpine A110 a intrat în producție. Modelul sportiv este asamblat în cadrul uzinei din Dieppe, iar pentru pregătirea producției, francezii au investit 35 de milioane de euro. Numărul angajaților a crescut și el cu 60%.

Zvonuri: noua generație Land Rover Defender debutează la finalul lui 2018

Conform unor apropiați Land Rover, noua generație Defender va fi prezentată la finalul lui 2018. Vânzările modelului britanic vor demara în 2019.

Teaser pentru Toyota GR Super Sport: un nou concept inspirat din prototipul pentru Cursa de 24 de ore de la Le Mans

Toyota va lansa în ianuarie GR Super Sport, un concept cu un design inspirat din prototipul cu care concurează în Campionatul Mondial de Anduranță.

General Motors nu exclude revenirea în Europa: "Nimic nu ne oprește să ne întoarcem"

General Motors nu exclude posibilitatea de a reveni în Europa după vânzarea Opel către Grupul PSA Peugeot-Citroen. "Nimic nu ne oprește să facem asta", spune CEO-ul Mary Barra.

Un autobuz cu uşi de termopan, surprins în capitala Bulgariei,

O imagine surprinsă pe străzile din Sofia a devenit virală. În fotografie se poate vedea un autobuz ale cărui uşi sunt din termopan.

Jaguar revamps XJ saloon

THE Big Cat's luxury saloon receives a revised new look, new tech and new trim levels

Jaguar testează un Range Rover care poate fi condus cu telefonul

Jaguar Land Rover testează un model Range Rover care poate fi manevrat din exteriorul vehiculului printr-o aplicaţie pentru smartphone, aceasta fiind cea mai recentă tehnologie de conducere autonomă, care nu necesită prezenţa la volan a şoferului, prezentată de un constructor auto.

Weird Cars 1998 Cadillac Popemobile

This is one of the few open-top pontiff-carriers constructed on a modern chassis. GM Mexico built it for Pope John Paul II to use for his trip to give a speech at the Estadio Azteca, a stadium in Mexico City. But he never actually rode in the Cadillac, presumably because of the security concerns of the open design. However, the Pope did bless the car upon that visit.

" Russian Stop the Bully" ENGLISH subtitles

None of the drivers in this video was ever officially prosecuted (yet, hopefully). The indecent near "Europe shopping center" mentioned at the and of this video is the only know case when somebody was officially prosecuted(but it was much much worse than in this case). It''s OK in Russia to drive ANYwhere one want and park your car literally ANYwhere one want without a risk to get even a ticket.

Do You Know Your Rights? How to Prevent Unreasonable Searches and Seizures by Police Officers

In light of the everlasting debate over racial-profiling and other discriminatory police practices, we believe it’s important that citizens are aware about their constitutional rights.

Biker sticks the landing after an impressive accident flip

The biker (who ran the red light) amazingly survived the crash.

Weird accidents. part 1 (30 pics)

Be careful with your car.

BMW makes room for MPV

HARD-CORE BMW fans are going to be aghast at the German maker’s latest addition. Not only is the 2-Series Active Tourer BMW’s first people-carrier it is also the firm’s first front-wheel drive offering.

Loghin and regist
Category
Mai multe
Vezi mai multe categorii... Soroca.in
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova Soroca.in
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Soroca.in
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala Soroca.in
Animale
Totul despre animale