O sută de morţi şi peste 800.000 de sinistraţi în urma inundaţiilor din Mozambic şi Malawi

Ploile torenţiale care au căzut în ultimele zile în Mozambic şi Malawi au lăsat în urmă 100 de morţi şi peste 800.000 de sinistraţi în cele două ţări, potrivit autorităţilor locale şi Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informează miercuri AFP.

Cel puţin 66 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile produse în nordul şi centrul Mozambicului unde a fost instaurată stare de alertă în aşteptarea ciclonului Idai, a anunţat purtătoarea de cuvânt al guvernului mozambican, Ana Camoana.

Aproape 6.000 de locuinţe au fost distruse, peste 140.000 persoane sunt sinistrate şi peste 100.000 de hectare cu recolte au fost inundate, a declarat ea, marţi seară, în Maputo, la încheierea unei şedinţe a Consiliului de miniştri.

"Guvernul a plasat ţara sub cod roşu de alertă din cauza continuării precipitaţiilor şi sosirii ciclonului tropical Idai, ce ar trebui să atingă teritoriul nostru joi sau vineri", a precizat Camoana.

Potrivit biroului pentru coordonarea acţiunilor umanitare din cadrul ONU, Idai ar urma să atingă coastele mozambicane în apropierea oraşului Beira (centru).

Aproximativ 1,6 milioane de persoane trăiesc în zonele care ar putea fi afectate de ploile însemnate cantitativ şi de rafalele puternice de vânt.

Autorităţile au ordonat evacuarea zonelor de coastă susceptibile de a fi afectate de sosirea acestui ciclon.

"Şaisprezece centre au fost deschise în provinciile Zambeze şi Tete pentru a primi în regim de urgenţă persoanele strămutate", a adăugat aceeaşi purtătoare de cuvânt.

''Acest ciclon puternic şi periculos ameninţă zeci de mii de persoane'', a avertizat marţi doctor Fatoumata Nafo-Traoré, directoare regională a Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC). ''Echipele noastre au fost plasate în stare de alertă maximă în aşteptarea (ciclonului), cu potenţial distructiv, pe coastele Mozambicului'', a adăugat ea.

Mozambic este o ţară afectată cu regularitate de trecerea cicloanelor tropicale, care provoacă inundaţii masive. Viiturile şi inundaţiile au făcut 800 de victime în anul 2000 şi peste 100 de victime în 2015.

În Malawi, inundaţiile au provocat în ultimele zile 45 de decese şi au lăsat fără adăposturi peste 700.000 de persoane în partea sudică a ţării, potrivit celui mai recent bilanţ dat publicităţii miercuri de autorităţi.

Serviciile meteorologice din Malawi au avertizat că noi episoade de ploi sunt aşteptate începând de joi până duminică în regiunile care au fost deja afectate.

Ca şi în restul Africii de Sud, Mozambic şi Malawi, două dintre cele mai sărace ţări din lume, s-au confruntat timp de multe sezoane cu lungi perioade de secetă, care au alternat cu episoade de precipitaţii devastatoare.

În nord-estul Africii de Sud, ploile abundente care au căzut duminică au lăsat în urmă, potrivit celui mai recent bilanţ, trei morţi şi trei persoane dispărute.

sursa: AGERPRES



 
 


Taguri: morţi în Mozambic, şi Malawi
 



Mai multe noutati


294
Loghin and regist
Category
Mai multe
Vezi mai multe categorii... Soroca.in
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova Soroca.in
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Soroca.in
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala Soroca.in
Animale
Totul despre animale