Un moldovean a obținut certificatul de asigurat pe viaţă după ce a donat o parte din ficatul său unui copil

Bărbatul care a donat o parte din ficatul său unei fetițe de nouă ani, beneficiară a primului transplant hepatic efectuat unui copil în R. Moldova, a devenit posesor al certificatului de asigurat pe viață.

Potrivit Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), în semn de recunoştinţă pentru gestul făcut, bărbatului i-a fost oferită și Insigna de Aur a CNAM. 

Adeverinţa de asigurat conferă dreptul de a beneficia de asistenţa medicală necesară în volum deplin, conform Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, şi este valabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Este vorba despre gama de servicii oferite la cele şase niveluri de asistenţă medicală (urgentă prespitalicească, primară, specializată de ambulator, spitalicească, servicii de înaltă performanţă, îngrijiri medicale comunitare şi la domiciliu), inclusiv medicamente compensate şi gratuite.

Prima intervenție de transplant hepatic la un copil în R. Moldova a fost efectuate zilele trecute la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” în colaborare cu medici din România. 



 
 


Taguri: ficatul, certificat, moldovean, copil, asigurat, viaţă
 



Mai multe noutati


313
Loghin and regist
Category
Mai multe
Vezi mai multe categorii... Soroca.in
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova Soroca.in
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Soroca.in
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala Soroca.in
Animale
Totul despre animale