Trei tentative de trecere a frontierei cu documente false, descoperite în ultimele 12 ore la două puncte vamale

Polițiștii de frontieră din punctele de trecere Sculeni și Leușeni au identificat în timpul controlului de frontieră trei documente ce prezentau indici de falsificare. Cercetați pentru uz de fals în acte sunt doi conaționali și un cetățean al României. Incidentele au fost semnalate în ultimele 12 ore.

În punctul de trecere Sculeni, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat pentru îndeplinirea formalităților necesare un locuitor al orașului Bălți în vârstă de 35 de ani. Acesta se afla la volanul mijlocului de transport  de model Toyota Avensis înmatriculat în Lituania. În baza analizei de risc s-a efectuat controlul suplimentar asupra cărții verzi, eliberată de compania de asigurări lituaniană. Ca urmare a verificării în bazele de date s-a constatat nevalabilitatea documentului respectiv motiv pentru care s-a întocmit process verbal de constatare a faptei comise.

Tot, în după amiaza zilei de ieri 13 martie curent, la linia de control s-a apropiat pentru autorizarea trecerii un microbuz care se deplasa spre Spania. În calitate de pasager se afla un conațional în vârsta de 34 ani originar din raionul Telenești, în bagajul căruia polițiștii de frontieră au depistat o carte de identitate românească cu indici vizibili de falsificare. Audiată, persoana a confirmat că și-a perfectat actul cu pricina prin intermediul unui necunoscut contra sumei de 250 de euro pentru a se putea angaja la muncă pe teritoriul UE.

În punctul de trecere Leușeni, un șofer s-a prezentat la control la volanul unui BMW 520D cu plăcuțele de înmatriculare românești. După prezentarea actele necesare de către conducătorul auto, cetățean al României în vârstă de 38 de ani, s-a identificat faptul că numărul caroseriei a mașinii nu coincide cu cel din documentul care ar fi oficial emis de către autoritatea competentă română.

Audiat, șoferul a comunicat că nu cunoaște nimic despre cele depistate întrucât a împrumutat mașina de la un cunoscut pentru a face o vizită în Republica Moldova. Mijlocul de transport a fost indisponibilizat în punctul de trecere Leuțeni până la elucidarea tuturor circumstanțelor.



 
 


Taguri: acte false, politia de frontiera, sculeni, otaci
 



Mai multe noutati


343
Loghin and regist
Category
Mai multe
Vezi mai multe categorii... Soroca.in
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova Soroca.in
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Soroca.in
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala Soroca.in
Animale
Totul despre animale