Hectare de terenuri agricole înecate în lunca Prutului

O problemă veche, ce ţine de sistemul de drenaj al apei, le dă bătăi de cap locuitorilor din lunca Prutului. Mai bine de o mie de hectare de terenuri agricole din raionul Cahul sunt inundate, iar proprietarii nu şi le pot prelucra.

Agricultorii arată cu degetul în direcţia celor de la „Apele Moldovei”, care au uitat să cureţe sistemul de drenaj. Iar reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că pentru aceste lucrări ar fi nevoie de şapte milioane de dolari.

Ecaterina Vulpe administrează peste 1200 de hectare de pământ. O bună parte din terenurile sale sunt acum sub apă.

„3 milioane de cuburi de apa stau în pericol de a ne inunda, aici sunt inundate 20 de hectare”, a menţionat agricultoarea, Ecaterina Vulpe.

Cu frica în sân stă şi Anatolie Postu, proprietarul unei ferme de vite. Terenul pe care creştea furaje este inundat şi acum se teme că nu va avea cu ce-și hrăni animalele.

„La mine din vreo 18 hectare, practic la vreo 2 şi jumătate sunt practicabile. Restul sunt în stare că nu le putem munci, nu putem băga tehnica că se scufundă în apă”, a spus agricultorul, Anatolie Postu.

Pentru că nu au fost prelucrate la timp, cele peste 1000 de hectare inundate s-au transformat în stufăriş. Acum o săptămână, vegetaţia uscată a luat foc, iar flăcările au pârjolit o suprafaţă de peste 25 de hectare.

„Se dă foc suferim și noi, suferă și natura și animalele sălbatice”.

Ca pământurile să poată fi din nou prelucrate, ele trebuie desecate, iar canalele de drenaj, curăţate susţin specialiştii.

„Noi acuma am alocat 100 de mii de lei, primăria oraşului 35 de mii , primăria localităţii Roşu a alocat 15 mii de lei pentru ca putem să soluţionăm problema la faza actuală, dar nu este una de lungă durată”, a declarat preşedintele raionului Cahul, Ion Groza.

Pentru o curăţare serioasă a sistemului de drenaj e nevoie de cel puţin şapte milioane de dolari, spun reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

„Rămâne decizia din partea producătorului ce doresc. Doresc să meargă la partea când contribuie la cofinanţare. Doi, sunt gata la compensaţii din partea statutului, şi îi dăm naturii ceea ce îi aparţine naturii. Şi trei este faptul că ne oprim la careva jumătăţi de măsuri, sau încercări de a soluţiona problema permanent”.

Reprezentanţii Ministerului au declarat că vor merge, săptămâna viitoare, la Cahul, unde se vor întâlni cu fermierii şi cu autorităţile locale.



 
 


Taguri: terenuri agricole, lunca Prutului, Hectare, înecate
 



Mai multe noutati


389
Loghin and regist
Category
Mai multe
Vezi mai multe categorii... Soroca.in
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova Soroca.in
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Soroca.in
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala Soroca.in
Animale
Totul despre animale