170 de ambulanțe noi pentru Republica Moldova

170 de ambulanțe noi vor fi procurate pentru Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească. Premierul Pavel Filip și viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, Rosa María Sánchez-Yebra Alonso, au semnat, ieri, Acordul de împrumut, în valoare de 12 milioane de euro, destinate reînnoirii parcului de autosanitare.

 

Prim-ministrul a spus că acest Acord este foarte important pentru țara noastră, întrucât peste 80 la sută dintre cele 300 de ambulanțe care activează acum sunt încă din perioada sovietică și au gradul de uzură de 100%. În total, sistemul de sănătate are nevoie de 450 de ambulanțe, 70 au fost cumpărate anul trecut, iar anul acesta vor fi procurate încă circa 170.

 

„Aceste 12 milioane de euro înseamnă vindecarea sistemului de sănătate, servicii de calitate pentru cetățeni, dar și o recunoaștere și susținere în demersul nostru de însănătoșire a Republicii Moldova”, a menționat premierul.

 

Pavel Filip a subliniat că fortificarea sistemului de sănătate este o prioritate a Executivului, iar autoritățile depun eforturi pentru a face intervențiile serviciilor specializate mai rapide și mai eficiente. În acest scop, recent a fost lansat și numărul unic de urgență 112.

 

Șeful Executivului a mulțumit Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru buna colaborare axată pe prioritățile de activitate ale Guvernului. Printre proiectele realizate cu susținerea Băncii se numără modernizarea Spitalului Clinic Republican, îmbunătățirea infrastructurii penitenciarelor și asigurarea cu locuințe a categoriilor vulnerabile de populație. Datorită suportului de 10 milioane de euro din partea acestei instituții financiare, anul curent, circa 1400 de persoane din șase raioane ale țării vor beneficia de 400 de apartamente.

 

Viceguvernatorul Rosa María Sánchez-Yebra Alonso a felicitat Guvernul pentru eforturile depuse în implementarea agendei de reforme, exprimând deschiderea Băncii Consiliului Europei de a sprijini și pe viitor țara noastră în realizarea unor noi proiecte, cu impact major pentru cetățeni. „Suntem gata să continuăm colaborarea fructuoasă. Acordul semnat astăzi reprezintă pentru bancă un exemplu al proiectelor în care ne-ar plăcea să ne implicăm în continuare”, a spus viceguvernatorul Băncii.



 
 


Taguri: Republica Moldova, de, 170, pentru, ambulanțe noi
 



Mai multe noutati


496
Loghin and regist
Category
Mai multe
Vezi mai multe categorii... Soroca.in
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova Soroca.in
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Soroca.in
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala Soroca.in
Animale
Totul despre animale