La 6 anişori, câştigă 11 milioane de dolari pe an pentru că se joacă

Îl cheamă Ryan şi canalul lui de pe YouTube intitulat „Ryan ToysReview” este celebru în toată lumea. Băiatul de 6 ani, din SUA, a început să fie filmat de părinţii lui în timp ce se juca de la vârsta de 3 ani. Între 2016 şi 2017, Ryan a avut încasări de 11 milioane de dolari şi a intrat în topul Forbes.

Este comparat cu Shirley Temple, Macaulay Culkin sau surorile Olsen. Ryan a reuşit să atragă peste 100 de milioane de vizualizări în 2015 pentru un filmuleţ de 15 minute în care se joacă în faţa camerelor cu un Lego. După acest succes, puştiul care atunci avia 3 anişori a intrat în atenţia companiilor producătoare de jucării şi milioane de copii din întreaga lume au început să îl urmărească pe Internet. „A venit într-o zi de la grădniţi şi mi-a zis că vrea să îşi facă şi el un canal pe YouTube pentru că toţi colegii lui aveau unul şi se puteau uita în voie la desene animate. M-am gândit la propunerea lui Ryan şi i-am făcut propriul canal şi i-am spus că ar fi interesant să îl facem mai distractiv. Aşa ne-a venit ideea de a pune bazele unui canal de testare a jucăriilor”, a declarat tatăl puştiului pentru Washington Post.

Revista americană Forbes l-a inclus pe Ryan în topul celor mai bine plătite vedete ale Internetului după ce a avut încasări pe peste 11 milioane de dolari în ultimul an. Însă succesul lui Ryan nu a venit peste noapte. Abia la patru anişori, când şi-a sărbătorit ziua de naştere în direct, pe canalul lui el a reuşit să depăşească pragul de un milion de urmăritori. Când a împlinit cinci ani, mama lui şi-a dat demisia de la serviciu (n.r. lucra în domeniul publicitar) şi s-a dedicat jocurilor organizate de Ryan şi tatăl său. Cei doi părinţi au insistat ca adevărata lor identitate să nu fie dezvăluită. Conform estimărilor făcute de experţii financiari americani, succesul lui Ryan îşi va continua trendul ascendent până când acesta va împlini opt ani, urmând ca după acest moment, părinţii lui să „umble” puţin la imaginea lui publică pentru a-l menţine în atenţia fanilor lui.



 
 


Taguri: că se joacă, câştigă, pe an, pentru, de dolari, 11 milioane, La 6 anişori
 



Mai multe noutati


335
Loghin and regist
Category
Mai multe
Vezi mai multe categorii... Soroca.in
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova Soroca.in
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Soroca.in
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala Soroca.in
Animale
Totul despre animale