Mama ta ar putea fi de vină dacă ai un penis prea mic. Care este explicația

Este deja cunoscut faptul că alimentația femeilor pe timpul sarcinii este extrem de importantă. Însă, câțiva cercetărori susțin că rolul ei este mai mare decât ne-am imaginat.

 

Oamenii de știință de la Ethical Treatment of Animals (PETA) susțin că alimentația dezechilibrată a unei femei poate afecta și dezvoltarea zonei genitale la băieți, potrivit doctorulzilei.ro.

,,Femeile însărcinate ar trebui să se gândească de două ori înainte să se înfrupte din aripioare sau copane de pui, pentru că fiii lor ar putea să aibă o problemă cu dezvoltarea penisului”, spune Lindsay Rajt de la PETA.

Cu alte cuvinte, mamele care consumă produse din carne de pui vor da naştere unor băieţi care vor avea penisuri mai mici decât media normală.

Lindsay Raj face referire la un studiu realizat în anul 2008 de U.S. National Institute of Environmental Health Sciences, care a examinat efectele asupra sănătăţii a compuşilor chimici denumiţi ftalaţi. Aceștia se găsesc în produse ca pesticide şi materiale plastice.

Expunerea la ftalaţi în timpul sarcinii afectează dezvoltarea organelor genitale ale fătului, conform testelor făcute pe animale.

 



 
 


Taguri: Mama, Mic, penis, explicația
 



Mai multe noutati


394