”Ce este o femeie?” Această întrebare este pe cât de simplă, pe atât de stânjenitoare, căci nu există un răspuns satisfăcător. Copilul, cu toată candoarea, va spune că o femeie nu e bărbat. Iar omul de ştiinţă, şocat, va simţi după o lungă reflexie că nu poate răspunde mai bine de-atât.
Acest paradox ţine de faptul că existenţa sexelor este o convenţie pe care nu am ales-o şi care i-a fost impusă întregii lumii vii, cu mult înainte de apariţia noastră. Un sex izolat nu are, deci, nici o valoare în sine şi nu poate fi definit decât prin referinţă la celălalt.
Un bărbat nu are deloc nevoie să raţioneze pentru a recunoaşte o femeie, o simte din instinct. Vreau să spun că, dacă ar avea nevoie de inteligenţă pentru a elabora cu deplină bună-ştiinţă un astfel de „diagnostic”, el şi-ar pierde o bună parte din timp ezitând în privinţa celor câteva femei întâlnite în cursul zilei.
„Mesajele” pe care bărbaţii le simt atunci când văd sau aud o femeie conţin ingredientele unui cocteil pe care avem obiceiul să-l numim „feminitate”. Fiecare femeie posedă, desigur, toate elementele „amestecului”, însă ceea ce o distinge pe fiecare şi, prin urmare, fiecare amestec, nu e numai calitatea „ingredientelor” luate unul câte unul, ci, mai ales, proporţia fiecăruia în rezultatul final.
În cartea „Bărbaţii preferă femeile cu forme”, Pierre Dukan pune o întrebare simplă adresată bărbaţilor: „Ce tip de femeie preferaţi?” Iar întrebarea, cel mai adesea, subînţelege: „Aveţi o preferinţă pentru blonde sau brunete, pentru sportive sau preţioasele rafinate, pentru cele sexy sau pentru intelectuale?”.
Şi aici ne lovim de verbul „a prefera”, fiind în continuare vorba de aceaşi mistificare. Pierre Dukan spune aşa: ”Cred că pot răspunde că nu avem, cu adevărat, de ales. Suntem programaţi să reacţionăm la un tip anume, particular, de feminitate.
Atunci când vorbim despre o blondă, nu e vorba de simpla culoare a părului. O blondă are, în general, o consistenţă a pielii, un miros, o culoare a ochilor ce formează un întreg structural particular.
„Dacă e să-i credem pe biologi, ceea ce încoronează totul ar fi mirosul şi consistenţa pielii. Dar, dacă ar trebui să optăm pentru un numitor comun hotărâtor în ultimul moment, aş declara învingătoare rotunjimea. Rotunjimea, discreditată la ora actuală de societatea noastră, este poate cel mai autentic semn feminin, cel care defineşte cel mai bine diferenţa”, spune Pierre.
„Femeile de toate vârstele încearcă, de mai bine de o jumătate de secol, să se înfometeze, spunându-şi că vor fi mai frumoase şi mai seducătoare dacă vor fi slabe”, afirmă autorul. Ele se simt vinovate facă mănâncă şi se inhibă dacă un bărbat le atinge rotunjimile. Dar trebuie să ştii că şoldurile, coapsele, obrajii, chiar şi genunchii sunt emiţători sexuali naturali, care nu depind nici de persoana în sine, nici de societatea în care ea trăieşte, ci de gene şi de instincte.
Iar natura nu creează niciodată uun emiţător, fără să creeze un receptor potrivit!
