10 lucruri pe care nu le ştiai despre... erecţie!

Vorbim atât de mult despre sex, orgasme, pasiune şi dragoste, dar uneori uităm să aducem în discuţie un element important: erecţia.

Şi da, chiar dacă ai văzut numeroase, chiar dacă crezi că le ştii pe toate, există încă multe lucruri de lămurit.

Iată câteva dintre ele!

Există trei tipuri de erecţii

Erecţiile reflexogenice apar atunci când urmează să aibă loc un contact sexual, erecţiile psihogenice vin din stimulare audiovizuală sau din fantezii, iar erecţiile nocturne apar, bineînţeles, noaptea. Ultimele două tipuri, erecţiile psihogenice şi cele nocturne, nu sunt mereu „intenţioante” şi tind să „apară” în cele mai nepotrivite momente.

Fumatul şi alcoolul nu se împacă bine cu erecţia

Studiile arată că majoritatea bărbaţiilor tineri care suferă de disfuncţie erectilă  au fumat sau au consumat alcool regulat. Aşadar, mai puţine petreceri, mai multe erecţii!

Sexul oral îl face să „crească” mai mult şi mai repede

Într-un studiu recent s-a descoperit faptul că în urma sexului oral lungimea penisului se măreşte semnificativ mai mult decât în urma unei erecţii obişnuite.

Mai mult somn = erecţii mai bune

Conform ultimelor cercetări, lipsa de somn nu afectează doar apetitul sexual , ci întrerupe şi ciclul normal de erecţii care apar în timpul nopţii. Nopţile albe petrecute la petreceri sau lipsa de somn cauzată de un partener care sforăie poate să cauzeze probleme reale în dormitor!

Intimitatea contează!

Într-adevăr, acest lucru depinde şi de felul de a fi a bărbatului în cauză, dar în majoritatea cazurilor, lipsa de intimitate în timpul unui contact sexual poate să cauzeze probleme când vine vorba de erecţie. O casă plină de copii, colegi de apartament, părinţi sau alte rude poate să facă extrem de ficilă „misiunea”.

S-ar putea să nu fie tocmai... dreaptă

Dacă vezi că direcţia în care se îndreaptă penisul partenerului tău nu are o „traiectorie” tocmai dreaptă, nu intra în panică! O înclinare uşoară este absolut normală în timpul erecţiei. Totuşi, dacă această „anormalitate” îl deranjează sau este dureroasă, sfătuieşte-ţi iubitul să meargă la un control!
 

Masturbarea face o diferenţă

Dacă un bărbat nu se masturbează pentru câteva zile, presiunea sanguină din penisul lui va fi mult mai mare în momentul erecţiei, lucru care va face ca şi aceasta să fie mai puternică. Aşadar, dacă vrei o partidă incendiară, roagă-l să se abţină pentru câteva zile de la orice fel de „activitate”.

Mărimea contează!

Şi prin asta, mă refer la mărimea corpului, nu la altceva. Bărbaţii care suferă de obezitate au un nivel mult mai scăzut de testosteron, iar acest lucru afectează, în mod evident, şi activitatea sa sexuală. Greutatea echilibrată este, cu siguranţă, un plus atunci când vine vorba de „erecţii sănătoase”!

Da, prezervativele chiar strică distracţia!

Dar nu este valabil în cazul tuturor bărbaţilor. Un studiu recent a descoperit faptul că unii bărbaţi chiar suferă din cauza prezervativelor care le pot provoca anumite probleme în ceea ce priveşte erecţia. Totuşi, dacă sunt stimulaţi mai puternic, aceştia nu ar trebui să aibă probleme serioase din cauza unui prezervativ.

Erecţiile sunt puţin... incontrolabile

Fii mulţumită de faptul că eşti femeie şi că reuşeşti să ai orgasme scurte, rapide, dar multiple, deoarece bărbaţii nu sunt atât de norocoşi! De fapt, 30% dintre bărbaţi declară că se simt nesatisfăcuţi de faptul că, uneori, erecţiile lor durează prea puţin şi nevoia de ejaculare apare mult prea repede.

 



 
 


Taguri: 10, erecţie!, Despre, pe, ştiai, Lucruri, Nu, care, Le
 



Mai multe noutati


511
Loghin and regist
Chat
200