Potrivit cercetătorilor de la o universitate din Israel, creierul nostru nu ne lasă să asociem moartea cu noi înșine, făcând relația fatală finală doar cu alte persoane. Asta nu înseamnă că creierul crede că nu vom muri niciodată, ci că încearcă să ne păcălească să pretindem că nu se întâmplă decât cu alții.
Potrivit co-autorului cercetării, Yair Dor-Ziderman, „Avem acest mecanism primordial care indică faptul că atunci când creierul primește informații care sunt legate de moarte, ceva ne spune că nu este de încredere, așa că nu ar trebui să credem asta”. Este posibil ca acest mecanism de protecție să apară foarte devreme, când copilul începe să realizeze posibilitatea morții în sine.
„În momentul în care ai această capacitate de a te uita la viitorul tău, îți dai seama că la un moment dat vei muri și nu poți face nimic în acest sens”, spune Dor-Ziderman. Pentru a se proteja, creierul acționează în apărarea noastră și transmite posibilitatea morții altora, făcându-ne să nu mai considerăm asta ca fiind propria noastră problemă.
Fără să mă gândesc la dincolo
Pentru a ajunge la această concluzie, echipa de cercetare a testat câțiva voluntari folosind mai multe imagini în timp ce creierul era monitorizat. A funcționat astfel: au apărut diverse fețe, uneori de la străini, alteori de la persoana însuși. Deasupra fiecăreia dintre aceste fețe apăreau cuvinte aleatorii, dar cele mai multe erau legate de moarte.
Din acest experiment, s-a observat că cu cât un cuvânt legat de moarte era mai aproape de imaginea voluntarului, cu atât creierul va scăpa, astfel încât subiectul să nu fie asociat cu el însuși. Pentru a crea acest scut împotriva temei, creierul a oprit partea responsabilă de capacitatea noastră de a planifica pentru viitor. Uimitor, nu-i așa?
