Ce părere aveţi despre ceea ce se spune despre păcatele părinţilor care se transmit copiilor?
Noi, ca urmași ai lui Adam, moștenim o natură omenească păcătoasă. Nu aceasta a fost natură dăruită de Dumnezeu primilor oameni. Din cauza despărțirii omului de Dumnezeu, natura omenească a fost infestată de păcat. Murim nu pentru că am păcătuit în Adam, ci pentru că moștenim o natură omenească îmbolnăvită.
Atunci când o persoană, aparent evlavioasă și cu frică de Dumnezeu, are multe greutăți, cei din jur dau, uneori, următorul verdict: „plătește pentru păcatele părinților săi”, iar în lumea satului încă se mai foloseşte explicaţia: „își trage păcatele părinților”.
De fapt, o astfel de concepție nu este una originală, specifică poporului român, ci ea este întâlnită și în Sfânta Scriptură, chiar în societatea evreiască. Despre ea ne dă mărturie profetul Iezechiel și se pare că avea rădăcini destul de adânci în conștiința poporului, după cum reiese din criticile pe care profetul le aduce. Iezechiel a activat în cea mai nefastă perioadă a istoriei evreilor, când Ierusalimul a fost distrus și poporul a fost deportat în Babilon.
Cu toate că discursul profeților, înainte de căderea Ierusalimului, s-a concentrat exclusiv pe evidențierea stării păcătoase a locuitorilor, care avea să ducă la dezastru, iudeii deportați aveau sentimentul că nu ei erau răspunzători pentru starea în care se aflau, ci că erau pedepsiți de Dumnezeu doar din cauza păcatelor părinților lor. Chiar circula între ei un proverb, legat de aceasta: „Părinţii au mâncat aguridă (strugurele încă necopt, cu gust foarte acru) şi copiilor li s-au strepezit dinţii”(Iezechiel 18, 2).
În opinia lor, această afirmația era veridică, pornind de la a doua poruncă din Decalog, care zice: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam”(Ieșirea 20, 5).
Pentru a le infirma această gândire care nu făcea nimic altceva, decât să le adoarmă conștiința, transferând responsabilitatea asupra strămoșilor, profetul Iezechiel le transmite că fiecare om este răspunzător pentru păcatele sale și nimeni nu este pedepsit pentru păcatele altcuiva: „Un fiu, care, văzând păcatele, văzând toate câte le-a făcut tatăl său, el se păzeşte şi nu face nimic asemenea, …acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi …pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa” (Iezechiel18, 14, 17, 19-20).
Să citim ce spune Maica Siluana despre acest transfer al păcatelor!
„Păcatul omului îşi pune pecetea pe trup, pe relaţii, pe toată viaţa lui. Ei, părinţii sunt în noi mai mult decât ne dăm noi seama. E nevoie să ne eliberăm de robia moştenirii păcătoase. Şi ne putem elibera numai prin iertare. Nu există altă cale de vindecare decât iertarea. Să nu ne amăgim că am iertat, pentru că am uitat. Până nu-mi voi vindeca celula de păcatul meu, care e ura împotriva celui care mi-a făcut rău, cu puterea iubirii şi iertării lui Hristos Dumnezeu. Mulţi oameni scapă de boli grave împăcându-se cu părinţii, iertând.
Cunosc un tânăr care avea un tată alcoolic şi nu putea să se împace cu el. Într-o noapte, de înviere, era pregătit pentru împărtăşanie şi tatăl său se îmbătase în seara aceea, vorbise urât despre Biserică şi despre înviere şi despre el că se face popă şi că e prost, că nu există Dumnezeu. Şi atunci el l-a zgâlţâit, l-a cam împins, aproape că l-a lovit. Şi a venit disperat la mine şi a zis: „Ce să fac? Nu mă mai pot împărtăşi!”.
Şi am zis: „Copile, cum să nu poţi să te împărtăşeşti? Păi, ce zice Mântuitorul? Du-te şi te împacă cu cel care are ceva împotriva ta şi vino la altar. Du-te şi cere iertare tatălui tău”. „Imposibil! În primul rând că el m-a supărat Pe mine”. „Tu fă porunca! Du-te şi te împacă cu el, du-te şi cere-i iertare că l-ai zgâlţâit. Puteai să rabzi. Şi după aceea te duci şi te spovedeşti repede la părintele”.
Asta era în Sâmbăta Mare la ora Şase. S-a dus acasă şi la ora opt a venit la mine transfigurat. A zis “Doamnă – eram încă în învăţământ – vă mulţumesc, mi-am găsit tata. Când i-am zis „tată, iartă-mă” m-a luat în braţe, a început să Plângă”. A descoperit că-şi iubeşte tatăl şi că tatăl îl iubea; dar pentru că tatăl ştia că fiul îl dispreţuieşte pentru toată mizeria lui, devenea şi mai rău şi mai abuziv, simţea nevoia să-l lovească. Fiul nu putea să-l iubească pentru că îl confunda cu răutatea pe care o vedea, nu putea să vadă dincolo. Dar a făcut porunca Mântuitorului cu ce-a avut, cu voinţa, formal, n-a simţit nevoia să-i ceară iertare. A crezut însă în nebunia cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa noastră. Şi Dumnezeu a tăcut o minune. Şi face mereu, trebuie doar să vrem.”
Așadar, copiii nu sunt pedepsiți pentru păcatele săvârșite de părinții lor. Nici părinții nu sunt pedepsiți pentru păcatele copiilor lor, dacă cei dintâi au avut grijă să aibă o viață curată înaintea lui Dumnezeu și să le-o transmită și urmașilor.
Sursa: Secretele.com
